miercuri, 31 octombrie 2012

Etape ale RELAŢIEI DE CUPLU


Aşa după cum sunt sigur ca deja aţi ghicit, este vorba despre EL şi despre EA, evoluând într-o relaţie de cuplu din momentul în care se întâlnesc şi se curtează până la momentul în care ajung să contempleze ceea ce au realizat împreună într-o viaţă de om. Redau mai jos o descriere succintă a etapelor prin care trec cei doi, etape care nu sunt numai ale relaţiei de cuplu, ci etape ale vieţii, ale creşterii şi devenirii fiecăruia dintre noi, şi prin care trecem fiecare în cel mai bun mod posibil.



1. Magia iubirii
Curiozitate, seducţie, simbioză, luna de miere
Este perioada fluturilor în stomac şi a capului în nori. Atunci când te îndrăgosteşti fulgerător. Seducţie. Nebunie şi pasiunea la cote maxime. Emoţii la fiecare întâlnire şi comunicare din priviri, fără cuvinte. Nu există deosebiri, iar asemănările sunt exagerate. Preţuirea fiecărui amănunt, oricât de puţin semnificativ.Totul este perfect. Celălalt este centrul propriei existenţe. Îşi doresc să fie împreună tot timpul, iar cînd nu sunt împreună au discuţii interminabile la telefon. Şi când nu vorbesc la telefon se gândesc unul la altul tot timpul. Este, probabil, cea mai frumoasă perioadă din relaţia de cuplu şi durează de la 2 luni la 2 ani. După alţii, durează trei ani. 

Posibile probleme. Negarea diferenţelor şi a nevoilor individuale. Să oferi totul de la început şi să nu mai păstrezi nici o doză de mister şi de surpriză pentru viitor. Crearea unor relaţii de dependenţă.

2. Dagoste imperfectă
Diferenţiere, luptă pentru putere, ataşament şi obişnuinţă
Cei doi încep să se trezească la realitate şi să vadă obiectiv. Apar diferenţe, defecte, nevoi, aşteptări, pretenţii. Personalitatea fiecăruia încetează să mai fie o proiecţie şi începe să devină clară şi pentru celălalt. Pasiunea se diminuează, lăsând locul unei fericiri mai calme. Cei doi se obişnuiesc unul cu altul. Se definesc rolurile în cuplu şi se manifestă lupta pentru putere. Cuplul începe să se deschidă şi spre exterior, devenind mai interesaţi de întâlnirea cu vechiul cerc de prieteni, unde până acum relaţia fusese un cerc închis. Dacă se trece peste dificultăţile acestei perioade, creşte ataşamentul pe măsură ce cuplul învaţă cum să facă faţă problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă

Posibile probleme. Viteza de diferenţiere diferită a partenerilor. Ambiţii profesionale şi sociale incompatibile. Aşteptări diferite de la relaţia de cuplu, care pot provoca ruperea legăturii. 

3. Probleme în paradis
Autonomie, împărţirea puterii, reevaluarea relaţiei, viaţa de familie
Partenerii sunt acum deja autonomi, fiecare fiind centrat pe propriile interese, şi îşi împart puterea. Apar conflicte şi dificultăţi, fireşti pentru existenţa în doi şi viaţa de familie, fiind o etapă  a provocărilor. Pentru ca relaţia să continue, e necesar ca cei doi fie să fi învăţat deja moduri de rezolvare a problemelor, fie să descopere acum modalităţile lor de soluţionare, împreună, profitând de diferenţele dintre ei. Acum este reevaluată relaţia şi poate apare rutina, dar şi, poate tocmai de aceea, tentaţia infidelităţii. Este etapa în care se vede cât de puternică este relaţia, în funcţie de măsura în care cei doi fac faţă provocărilor care-i bombarează de peste tot. 

Posibile probleme. Exagerarea stimei de sine a unuia dintre parteneri. Competiţia exagerată. Îndepărtarea celor doi ca urmare a lipsei comunicării. Rutina şi tentaţia infidelităţii.

4. Acum ce mai urmează ?
Reapropiere, angajament, armonie, transformare
Este etapa cuibului gol, când copiii au crescut, au devenit adulţi şi au început să-şi construiască şi ei o relaţie, o familie. După toate provocările din etapele anterioare, partenerii au devenit mai înţelepţi, se cunosc mai bine şi mai autentic, iar acum se acceptă obiectiv, cu resursele şi slăbiciunile fiecăruia. Cei doi rămân din nou singuri şi se redescoperă, reconstruind tandreţea şi intimitatea. Ataşamenul devine mai puternic. 

Posibile probleme. Resentimentele din etapele anterioare. Centrarea prea mare pe copii în etapa anterioară: posibilitatea ca cei doi să fi stat împreună doar „de dragul copiilor” sau să nu mai găsească niciun sens deoarece au trăit exclusiv pentru şi prin copiii lor. Dificultate de readaptare la noua stare de fapt. Lipsa unor noi provocări.

5. Am reuşit !
Interdependenţă mutuală, deschidere către celălalt, acceptarea relaţiei pe termen lung
Cele mai multe cupluri se opresc la unele dintre etapele anterioare. Cercetătorii spun că doar 5-15% dintre cupluri ajung până aici. Dar dacă au reuşit, înseamnă că sunt un cuplu care s-a bucurat din plin de toate bucuriile şi a făcut faţă tuturor greutăţilor. Acum au ajuns la un echilibru superior şi se înţeleg, se susţin, se respectă şi se iubesc, privind cu mândrie în urmă, la o viaţă împlinită.

Posibile probleme. Singurătatea. Dar, dacă au fost un cuplu iubitor, cuibul gol se va umple din nou cu zgomotul şi bucuria copiilor şi a nepoţilor care revin mereu cu drag acasă.

P.S. 
A se remarca utilizarea repetată a descrierii de la punctul 5, pentru fiecare „personaj”. Poate că sună ca un şablon siropos, dar este o imagine care mie mi se pare că descrie cel mai frumos împlinirea alături de un partener după ce au trecut împreună prin viaţă…

10 comentarii:

  1. Frumos este descris punctul 5. Dar ma intreb ce o fi oare in sufletul mamei care asteapta copii si ei nu mai vin decat foarte rar, asteapta nepoti iar acestia nu apar niciodata?! Tatal e mai "dur", stie sa treaca prin viata fluierand. Dar mama? Imi spune adeseori ca voi intelege ce e sufletul de mama, ca niciodata nu e obositor sa muncesti pentru copii.
    A avea copii pentru a fi linistit la batranete? Sunt copii care nu trec pe acasa cu lunile, cu anii. Cum e oare in sufletul mamei? Ea este cea care ne-a purtat, ne-a nascut din trupul ei. Si e singura, departe. Doar cu sotul, asa cum erau si la inceput. Oare, nu ar trebui sa punem mana pe telefon si sa le spunem cat de mult ii iubim pentru faptul ca exista? Datorita iubirii lor ne-am nascut noi...In seara asta am plans citind de expresia "cuibul gol". E insa adevarat ca atat timp cat traiesc, putem sa nu le lasam senzatia cuibului gol! As vrea sa vad cat mai multe cupluri ajungand la punctul 5!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să înţeleg că simţi nevoia să le spui părinţilor tăi că îi iubeşti şi nu poţi să o faci? Oare ce te împiedică să le comunici care sunt sentimentele tale pentru ei? Ce te-a făcut să părăseşti "cuibul" şi să pleci departe?
      Cât despre situaţia pe care o descrii, este o chestiune oarecum tipică pentru familia din România, ai căror copii au rostul de a fi mai mult "sprijin la bătrâneţe" şi mai puţin individualităţi cu propria autonomie, cu propriile nevoi, dorinţe, aspiraţii, existenţe.
      Aceasta este, în acelaşi timp, şi o ilustrare a uneia dintre posibilele probleme care pot apărea în evoluţia cuplului, aceea de a fi împreună doar pentru copii, uitând de sine şi trăind doar pentru şi prin copii.

      Ștergere
  2. Vazandu-ti comentariul, pot sa-ti confirm ca le-am spus de multe ori parintilor cat de mult reprezinta pentru mine, faptul ca prin iubirea lor m-am nascut eu, daruindu-le la randul meu iubirea pe care cred ca o merita orice parinte care si-a crescut copilul in mod liber, fara egoismul celor care cresc un copil pentru a-i fi "sprijin la batranete". De ce am plecat? Din nevoia de afirmare, din nevoia de valorificare a potentialului intelectual. E scris si in Biblie ca de obicei "copii pleaca departe", intemeindu-si rosturile lor. In acelasi timp, e condamnabil copilul care sub masca "individualitatii cu propria autonomie" se dezintereseaza de starea de sanatate a parintilor sai, abandonandu-i pe masura ce starea lor de sanatate se degradeaza. Daca privesti in natura, majoritatea mamiferelor traiesc in cete formate din pariti,copii, nepoti, ajutandu-se reciproc. Omul, chiar daca e o fiinta autonoma, cu posibilitatea de a-si crea o familie la sute sau mii de km, ramane un mamifer care are (sau ar trebui sa aiba) constiinta provenientei sale si pastreaza relatii stranse cu cei care i-au dat viata. Sunt insa cazuri in care violenta din familie, neeaceptarea anumitor schimbari in comportamentul progeniturii, determina ruperea relatiilor uneori in mod ireversibil. Dar aceste cazuri cred ca sunt in minoritate, predominand atentia pe care orice copil trebuie sa o acorde parintilor sai, chiar daca intre timp se casatoreste, fara ca prin asta sa se asiste la o interventie brutala a parintilor in "problemele" copiilor.
    In ceea ce priveste dragostea dintre parteneri, aveam un unchi care imi spunea ca o casatorie implica de multe ori compromisul. Cum, nu e fructul iubirii, am intrebat? Nu, e doar un compromis pe care trebuie sa-l faci, sa renunti la unele si sa accepti altele, de dragul de a forma un tot. Inca nu am ajuns la aceeasi concluzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucură că îmi spui că m-am înşelat şi că le spui părinţilor că îi iubeşti. Şi îţi doresc să o poţi face în continuare, fără să ajungi la vreunul dintre impasurile (generale) despre care vorbeşti.
      Cât despre ce spune unchiul tău, vei ajunge să înţelegi ce spune abia după ce vei fi trăit o vreme cu pesoana iubită sub acelaşi acoperiş, împărţind atât bucuriile şi împlinirea, cât şi grijile şi problemele.

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Cosmin, mulţumesc! Şi mă bucur că ai revenit on-line.

      Ștergere
  4. Implinirea unui cuplu tine de prezenta copiilor/nepotilor? O viata fericita nu pot sa aiba si doua persoane fara copii? Pentru atingerea punctului 5, care este "durata" optima exprimata in ani pentru a considera ca a ajuns la adevarata "maturitate" o relatie de cuplu? Dupa 12 ani? Dupa 20? Intra in calculul unei relatii de lunga durata si varianta in care unul din parteneri "inchide ochii" la aventurile celuilalt partener doar de dragul de a salva relatia? Se poarta foarte mult parteneriatul si nu casatoria, mai ales in Franta, unde ajunge si la 45% din relatiile actuale. Sa intelegem ca generatia noastra fuge de asumarea unei responsabilitati de cuplu sau exista comoditatea unei neconditionari (acte, un alt statut, acela de casatorit, s.a.)ce pastreaza aparenta libertatii? De ce oamenii casatoriti insala mai mult decat cei necasatoriti??? Poate tocmai necesitatea de adrenalina, de a sti ca se comite o fapta sanctionabila. In definitiv, cum e mai bine: sa fi singur si sa te implici cand vrei intr-un parteneriat care poate fi mai fericit decat o casatorie sau sa te implici intr-o casatorie si sa risti sa nu "corespunda" marfa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât de multe întrebări! Ar trebui să scriu câteva articole pentru a răspunde în detaliu.
      Mă voi limita la a sublinia că ceea ce aleg doi oameni să facă în cuplu este DOAR alegerea lor. A nimănui altcuiva. Dacă aleg să aibă copii sau nu, dacă aleg să aibă şi alţi parteneri sau nu, dacă aleg să fie parteneri sau soţi, depinde în întregime de amândoi. Şi cred că nu greşesc deloc dacă afirm că cei doi vor avea un cuplu fericit şi împlinit, cu o singură condiţie: să fie AMÂNDOI de acord (acord deplin şi complet) cu fiecare din deciziile luate, oricare ar fi ele.

      Ștergere
  5. Păi, am revenit demult, dar nu prea te-ai mai uitat tu pe paginile mele :).

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut Radule! Bine te-am regasit in mediul virtual! Reflexii sau reflectii psihologice? Arunci o lumina in sufletul uman sau vrei sa gandim asupra aspectelor psihologice? :)

    RăspundețiȘtergere