vineri, 15 ianuarie 2016

În căutarea spiritului de sărbătoare

Pentru cei la care Moş Crăciun nu a mai ajuns

Luminiţe, brazi, globuri, beteală, sclipici, poleială, cadouri, bucurie… şi, opţional şi preferabil, un pic de zăpadă şi un pic de magie. Aceasta ar fi o enumerare (succintă) care ar putea descrie luna decembrie. Luna în care toată lumea ar trebui să fie fericită şi totul ar trebui să fie ideal…

Ce e de făcut însă atunci când nu mai vine Crăciunul? Ce te faci atunci când Peter Pan greşeşte la număratul stelelor, nu mai face la dreapta după cea de-a doua stea şi nu mai ajunge în Ţara de Nicăieri, la Wendy şi la toţi băieţii pierduţi – cei pe care alţii i-au abandonat (să nu-mi spună nimeni că i-au pierdut din greşeală şi că nu au dorit – conştient, subconştient sau inconştient – să scape de ei), iar el i-a transformat în familia sa.

Sunt oameni care nu au aflat niciodată cum e bucuria de Crăciun. Oameni care l-au aşteptat toată copilăria pe Moş Crăciun să le aducă darurile pe care le visau, dar au rămas cu nasul lipit de vitrina cu promisiuni care nu au devenit niciodată realitate pentru ei. Sunt cei din rândul cărora e posibil să se fi ridicat acei Scrooge pentru care Crăciunul nu înseamnă decât risipă, cheltuială, futilitate.

Şi mai sunt oameni care au ştiut la un moment dat, dar după aceea au uitat ce înseamnă şi ce ar trebui să însemne aceste zile de sărbătoare. Pentru că atunci când viaţa îţi pune în cale o mulţime de obstacole care par (sau poate chiar sunt) insurmontabile, atunci când toţi par să-ţi pună piedică, să facă presiuni asupra ta şi să te oprime, ei bine, atunci e posibil să ţi se năruie toate visele şi să ţi se spulbere toate aspiraţiile. E posibil să te simţi cel mai singur om din întreg universul. Să uiţi că speranţa rămâne mereu, e acolo chiar şi atunci când tu nu o mai vezi şi nu mai crezi în nimic. Şi e posibil să ţi se insinueze în suflet durerea de a trăi, să simţi că nu mai poţi duce singur în spate toată suferinţa lumii.

Mai sunt alţii care ajung să devină nefericiţi din cauza excesului de bucurie. Cei care ştiu că de Crăciun trebuie să se bucure, să fie fericiţi şi care se străduiesc atât de mult să îndeplinească aceste deziderate, încât atunci când nu reuşesc să le atingă, devin nefericiţi şi deprimaţi. Este ştiut faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă există o creştere a nivelului de depresie şi a numărului de sinucideri. Trist, dar adevărat: presiunea socială care-i împinge să fie fericiţi ajunge să facă tocmai contrariul.

Şi mai sunt şi cei care nu l-au descoperit niciodată pe Iisus şi pe Dumnezeu şi la care nu au ajuns nici măcar campaniile de marketing pe care le promovează Pepsi şi Coca Cola… (Pământul e foarte mare şi, mai ales, foarte variat.)

Trebuie să recunosc faptul că anul acesta era cât pe ce să mă ocolească şi pe mine spiritul Crăciunului (prea multe presiuni, din prea multe direcţii, combinate cu oboseala acumulată în decursul unui an lung şi plin). S-a întâmplat însă ca o persoană apropiată să facă gestul potrivit, la momentul potrivit (adică să răspundă tocmai unei nevoi de-ale mele din momentul prezent), pentru ca lucrurile să se însenineze şi să-mi reamintesc de bucuria de a primi, dar mai ales de bucuria de a oferi. Iar aceasta a fost doar prima dintre ele, pentru că după aceea au mai apărut şi alte persoane dragi şi frumoase din jurul meu care au avut grijă să-mi readucă bucuria, să-mi reamintească speranţa, să-mi redea încrederea în oameni şi în dorinţa lor de a împărţi şi de a împărtăşi. Sunt un om foarte norocos, deoarece Crăciunul pare să aibă un mod foarte interesant de a se infiltra an de an în viaţa mea, amintindu-mi mereu ce înseamnă el cu adevărat.

Nu avem nevoie neapărat de Crăciun pentru a fi mai buni, mai atenţi, mai iubitori cu toţi cei din jurul nostru, cunoscuţi sau necunoscuţi. Dar ar putea fi un bun moment să începem.
Şi mă întreb, atunci, ce putem face pentru toţi acei oameni pentru care spiritul de sărbătoare a fost pierdut sau poate că nu l-au cunoscut niciodată?

Tu ce ţi-ai propus, concret, să faci pentru un membru al familiei tale, pentru un vecin, un prieten sau o prietenă, un coleg sau o colegă… sau, de ce nu, chiar pentru cineva străin? Cum am putea să răspândim cât mai mult bucuria de a (ne) oferi? Şi cum am putea s-o răspândim nu doar în luna decembrie, ci în tot decursul anului?

Să plecăm, aşadar, să colindăm, pe la case să urăm:
Sărbători fericite!