sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Spectacolul minţii: muzică, voce, terapie [Ligiana M. PETRE]

Tocmai a apărut revista ArtTE - Revista de terapii creativ-expresive şi dezvoltare personală unificatoare, în care a fost publicată recenzia pe care am scris-o pentru cartea Ligianei PETRE, Spectacolul minţii, din care reproduc şi aici un fragment:

Psihicul: simfonia sublimă
Există poveşti de demult care spun că odinioară, cu foarte mult timp în urmă, oamenii locuiau în peşteri. Şi mai există o istorie, nu chiar atât de veche, care povesteşte cum a evoluat omul în relaţie cu focul (cunoaşterii) de la vederea umbrelor de pe pereţii peşterii şi până la înţelegerea rolului central al soarelui pentru existenţa lui (deşi, la un moment dat, ceva mai târziu, a aflat că nici măcar soarele nu era, de fapt, centrul universului).

Omul poate închide ochii şi poate să-i ţină închişi oricât de mult vrea să se menţină în ne(con)ştiinţă. Dar, chiar şi atunci când era înlănţuit cu spatele către cunoaştere şi cu faţa către misterul întunericului rupestru, nu putea să îşi acopere şi urechile, aşa că sunetele puteau ajunge la el. Acesta este lucrul care mă face să afirm că evoluţia omului către revelaţia de sine nu a început la vederea umbrelor de pe peretele peşterii, ci la auzirea zgomotelor din noaptea peşterii, zgomote care, unindu-se şi amestecându-se, au dus la crearea primelor simfonii, splendide şi desăvârşite, la crearea muzicii. Pentru că, nu-i aşa, muzica nu este altceva decât o „formă specială de sunet. Ea […] cuprinde, la nivelul matricei sale vibratorii, un sistem de ritmuri, relaţii, proporţii şi armonii care există pretutindeni în lumea naturală şi în cea creată de om – de la mişcarea planetelor în jurul soarelui, până la creşterea celulelor şi a plantelor, la numerele şi proporţiile sacre ale miturilor şi religiilor străvechi, la artă, arhitectură şi matematică”.
[...]
Pentru a citit toată recenzia, vă invit să vizitaţi pagina revistei, aceasta fiind disponibilă on-line, în mod gratuit:

luni, 10 noiembrie 2014

Dar cu dragoste pentru cei dragi…

Fii, pentru o zi, Moş Crăciun: participă la un atelier creativ-experienţial despre puterea de A DĂRUI şi curajul de A PRIMI!
Fii, pentru o zi, Moş Crăciun: participă la un atelier creativ-experienţial despre puterea de A DĂRUI şi curajul de A PRIMI!

Atunci când erai copil, cu siguranţă că îl aşteptai cu nerăbdare pe Moş Crăciun, cel care aducea cadouri sub brad şi bucurie în ochii tuturor. Deşi acum te-ai făcut mare, cu siguranţă că tot îl mai aştepţi, cu multă curiozitate, să vezi ce-ţi va mai aduce. Ceea ce s-a schimbat sunt, cel mai probabil, propriile tale aşteptări.
Aşa că te invităm să descoperi ce (mai) înseamnă pentru tine sărbătoarea de Crăciun, ce te face să oferi anumite cadouri ACELOR persoane din viaţa ta şi ce te aştepţi, la rândul tău, să primeşti. Te invităm la un atelier creativ-experienţial, să creezi – cu mâinile, îndemânarea şi creativitatea ta – un cadou (sau mai multe) pentru cei care sunt aproape de sufletul tău şi, totodată, să (re)descoperi imensul potenţial pe care-l ai pentru a-i face fericiţi pe cei din jur, contribuind astfel la propria stare de bine…

Vino să creezi un DAR cu dragoste pentru cei dragi… dar şi DAR de dragoste pentru tine însuţi, pentru că atunci când le oferi celorlalţi ofrande de trăiri pozitive, aşa cum se întâmplă atât de mult în perioada Sărbătorilor de Iarnă, îţi oferi, totodată, şi ţie, starea cu clinchet de sărbătoare.

Intră, alături de noi, în spiritul Crăciunului şi vei avea parte de mai multe surprize, toate plăcute!

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 10.12.2014, pe adresa diana@psiart.ro,
în care să ne spui care este principala calitate ce te recomandă să dăruieşti şi tu, la fel ca Moş Crăciun.

Locurile sunt limitate. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia Părinţilor (Bd. Unirii nr. 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41 – zona Piaţa Alba Iulia)
Cât: 69 RON
Când: Sâmbătă, 13.12.2014, orele 10:00-15:00, cu pauza de cafea

Ajutoarele lui Moş Crăciun:
Radu Filip - Psiholog specializat în consiliere psihologică şi psihoterapie centrată pe adult-copil-cuplu-familie, cu competenţe în psihoterapia experienţială a unificării, psihoterapia cuplului şi a familiei, dezvoltare personală individuală şi de grup; membru de onoare al Asociaţiei PsiArt

Diana Dobîndă - Vicepreşedinte Asociaţia PsiArt, studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti şi pasionată de handmade