Criza e la apogeu, politicienii discută şi dispută aceleaşi subiecte neimportante pentru omul de rând (aşa, ca mine şi ca tine adică), veniturile scad tot mai mult, locurile de muncă sunt din ce în ce mai greu de găsit, salariile la angajare sunt din ce în ce mai mici, preţurile au o tendinţă de creştere accentuată, iarna ne-a luat iar pe nepregătite şi a adus cu ea un ocean de zloată… şi probabil că dacă aş vrea neapărat aş putea continua multă vreme cu înşirarea nemulţumirilor cărora trebuie să le fac faţă zi de zi; şi nu numai eu.
Astăzi l-am întrebat pe un prieten:
– Ce motive de nemulţumire ai ? De ce te plângi în România de azi ?
– Dă tot şi de toate, dom’le. Dă tot şi de toate.
Între noi fie vorba, după această replică amar-ironică mi-a oferit o listă mult mai lungă şi, din nefericire, şi adevărată.
Si atunci zic: Hai să dăm mână cu mână… şi să emigrăm ! Să ne unim şi să fugim de pe corabia asta care se scufundă, să-i lăsăm pe guvernanţi să-şi facă salariile cât vor de mari şi să şi le şi plătească tot ei (pentru că noi vom fi plecat deja aiurea).
O fi greu, o fi uşor, mă întreb? Chiar aşa. Oare suntem mai curajoşi noi, ăştia care încă am mai rămas şi care încă mai sperăm că lucrurile se vor schimba, care credem că dacă vom face noi câte ceva pentru cei din imediata noastră apropiere, atunci cândva acestea vor reverbera şi se vor întâmpla din ce în ce mai multe lucruri bune? Suntem noi mai curajoşi, oare, sau sunt mai curajoşi cei care au plecat deja şi au reuşit să se realizeze pe-aiurea, pe-acolo, cu cine ştie câte sacrificii?
Am cochetat şi eu cu ideea de a pleca. Dar iubesc mult prea mult limba română şi, din păcate (sau poate din fericire), mi-am ales o profesie care are legătură cu limba şi cu limbajul – pentru mine sufletul vorbeşte în limba română – ceea ce înseamnă că este neapărat necesar să rămân acolo unde pot înţelege cu precizie mesajele care mi se transmit. Sau, să nu fie asta decât o scuză pentru a-mi ascunde comoditatea şi laşitatea?
Cert e că, până una alta, eu cred că ţărişoara asta mai are o şansă, aşa că o să încerc să mai rezist o vreme. Şi sper că mai sunt şi alţii care gândesc ca mine.
Şi, foarte important, nu mă consider patriot !
Articolul tau mi-a amintit de melodia celor de la Vama Veche "Hai sa emigram in America". Eu recunosc deschis ca nu am niciun strop de patriotism in mine, chiar daca traiesc in tara asta de cand ma stiu. Poate o sa plec intr-o zi, cine stie...
RăspundețiȘtergereHai sa emigram, zici?
RăspundețiȘtergereAcum?
De tot?
treidev
Eu fac parte din acea categorie de romani (veti zice privilegiati? eu n-as zice decat... normali) pentru care NORMALITATEA inseamna stergerea in primul rand din mintea lor a acelui zid intre AICI (viata in Romania) si ACOLO (viata in Europa, sau daca vreti, in UE aia din care noi inca nu facem parte decat pe hartie; nu am pus inca piciorul pe alte continente). Nu am nevoie sa emigrez neaparat pentru a ma bucura de o expozitie de fotografie, sa zicem la Maison européenne de la photographie din Paris, de o vizita la un prieten din Londra, de un apus de soare vantos la Marea Nordului sau de paradisul lalelelor in lunile martie-mai, la Keukenof (Olanda). Poate ca daca nu as trai in acest tip de... normalitate romaneasca, m-as gandi sa emigrez!
RăspundețiȘtergereEu nu cred ca a te fi nascut in Romania este un handicap din start, depinde exclusiv de alegerile pe care le facem pentru a ne construi un spatiu mai prielnic vietii, aici fiind, de implicarea in comunitate, de valorile in care credem si de cat de mult le punem realmente in practica si ne luptam pentru afirmarea lor...
Cat de mult ne respectam noi oare pe noi insine si cat de coruptibili suntem? Cate compromisuri facem zilnic? Cat de seriosi suntem cand ne asumam responsabilitati in viata personala si in viata sociala? Facem noi oare chiar tot ce ne-ar sta in putinta pentru a schimba lucrurile in bine in jurul nostru? Poate niste raspunsuri clare la astfel de intrebari ne-ar ajuta sa traim o viata mai ... sanatoasa, mai plina de liniste, de pace si de acceptare a conditiei de "vietuitori" si nu doar de "supravietuitori" in Romania.
Sunt unul dintre cei multi care au ales sa plece fara sa stea prea mult pe ganduri. Motivele principale sunt tocmai cele pe care le-ai enumerat in primul paragraf. Se mai poate adauga stilul de viata, nivelul de educatie, cultura si civilizatie (cine a calatorit cat de cat stie la ce ma refer).
RăspundețiȘtergereNu vreau sa ma plang sau sa vorbesc de rau despre tara si sincer va spun ca ma doare inima cand ii aud pe unii dintre noi vorbind urat de tara, mai ales peste hotare. Oriunde in lume am pleca tot romani ramanem, indiferent daca ne place sau nu. Si mai mult, suntem mici ambasadori ai tarii noastre.
Daca ne-ar astepta strainii cu bratele deschise, sunt sigur ca am da mana cu mana si am emigra. Suntem, din fericire, membrii UE si avem toate drepturile. Din pacate, insa, nu e chiar asa de simplu iar, limba, asa cum ai zis este una dintre cele mai mari bariere.
Nu m-as putea stabili intr-o tara in care nu se vorbeste engleza. E foarte greu sa o iei de la inceput, mai ales de la o anumita varsta.
Sunt romani care au plecat cu burse/studii sau recrutati de multinationale si au reusit sa-si construiasca o cariera, sunt altii care muncesc cinstit (infirmiere, ospatari, constructori etc) dar sunt multi care fac lucruri rusinoase sau ilegale. Si nu vorbesc deloc in nestire cand zic asta.
Si eu cred ca Romania mai are o sansa, intotdeauna a avut, si sper ca lucrurile o sa se apropie de normalitate. Cand mi se face lehamite ma gandesc ca sunt si alte tari care stau mai rau ca noi. Cei drept, pe continentul African, dar sunt!
P.S. Nici eu nu sunt patriot!