Umbre şi lumini: Dezvoltare personală de la A la ZEN
Autor: Sorina Daniela DUMITRACHE
Într-o
bună zi – şi nu ştiu dacă era o zi mai bună sau mai rea decât alte zile, dacă
se distingea în vreun fel de şirul celorlalte zile care curg mereu prin noi,
iar uneori, din nefericire, şi pe lângă noi –, într-o astfel de zi, deci, am
fost invitat într-o călătorie. Mi s-a oferit o carte şi mi s-a propus să
pornesc în aventura de-a o explora.
Acesta a fost modul în care mi-am pornit
incursiunea în necunoscut. Şi am descoperit, astfel, că necunoscutul din umbră
nu-mi era chiar atât de străin, ci erau doar aspecte din mine însumi care nu
mai fuseseră luminate în ultimul timp; sau nu din această perspectivă, pentru
că multe dintre cotloanele minţii care-mi erau aduse în centrul atenţiei de
noua lumină le vedeam şi înainte cu coada ochiului, undeva la periferia
percepţiei. Acum, însă, aduse în raza reflectorului, căpătau noi valenţe,
ofereau noi răspunsuri, dar, în acelaşi timp, generau la fel de multe noi
întrebări.
Pentru mine, cartea Sorinei Dumitrache, Umbre
şi lumini: dezvoltare personală de la A la ZEN, este ca o
piesă de teatru cu mai multe acte; şi-n fiecare dintre acestea a intrat în
scenă o altă parte din mine însumi, din preocupările şi grijile mele, din
aspiraţii şi vise, din dorinţe şi motivaţii, din angoase şi temeri, din lupte,
biruinţe şi capitulări, din zboruri şi prăbuşiri. O parte din mine, dar şi din
tine, pentru că sunt sigur că şi tu te vei regăsi în multe dintre temele
abordate în carte, deoarece, aşa cum ne-a obişnuit, autoarea foloseşte
metafora pentru a ajunge cu delicateţe, dar şi cu forţă, exact în punctul
potrivit care să facă să vibreze coarda adecvată a sufletului.
Dacă îndrăzneşti, vei redescoperi cărţile
înţelepciunii şi înţelepciunea din cărţi, îţi vei reaminti de copacul vieţii,
din nou, nelipsit, pivotul central. Exact aşa cum ar trebui omul să fie.
Centrul lumii sale şi centrat în lumea sa, dar întinzându-şi în acelaşi timp
ramurile peste univers, pentru a-şi mângâia semenii, pentru a-i simţi, pentru a
le face cunoscut centrul său de iubire echilibrată. Şi aşa cum bine subliniază
autoarea, de iubire, iar nu de îndrăgostire, cele două fiind, evident,
calitativ diferite. Vei descoperi cum e să mergi pe sârmă cu greutăţi atârnate
de picioare sau purtate în cârcă şi că e posibil oricând ca drumul filiform să
te ştranguleze… sau să te spânzure. Dar şi că ai putea să te eliberezi şi ai
putea să-nveţi să zbori. Numai tu ai puterea să dai aripi viselor tale, să-ţi
transformi dorinţele în realitate, să-ţi conştientizezi nevoile şi să decizi
dacă vrei să ţi le îndeplineşti sau nu. Pentru că, aşa cum vei vedea într-un alt
act, fericirea este un lucru foarte personal şi este un lucru care se câştigă,
nu este un lucru care doar se visează, iar evoluţia şi dezvoltarea noastră
reală „constă nu în ce au făcut alţii cu noi – familia, societatea, figurile importante din viaţa noastră –, ci în ce facem noi cu ceea ce au făcut sau au încercat ei să facă cu noi” (simt aici o preluare din înţelepciunea lui Gandalf, un genial vrăjitor al
psihoterapiei). Iar pentru a ajunge acolo va trebui nu doar să lupţi cu
umbrele întunericului, ci şi să înveţi să le recunoşti şi să le accepţi, pentru
că acestea nu sunt altceva decât tenebrele adânci din subsolul raiului, drept
urmare fac parte integrantă din noi înşine şi nu vor dispărea nicicând, ci vor
rămâne mereu prezente, nu vei putea să te desprinzi de ele, să le laşi în urmă.
Exact la fel ca maratonistul dintr-un alt act care poartă o competiţie al cărei
scop e să se depăşească pe sine însuşi şi se trezeşte mereu că nu poate
niciodată să se autodepăşească, să se lase în urmă (!!!); chiar aşa, cum o fi
treaba asta cu autodepăşirea, cum s-or fi gândit cei care-u inventat această
sintagmă?
Iar după ce vei fi întreprins toate aceste
incursiuni şi vei fi (re)descoperit o mulţime de lucruri despre tine, vei şti
că meriţi mult mai mult decât ţi-ai dat voie până acum, că poţi să-ţi oferi mai
mult… aşa că… „Oferă-ţi […] un zâmbet. Un zâmbet larg, cu tot... corpul. Cum
vine asta? Ca şi cum ţi-ai îmbrăţişa corpul cu inima. Umple-ţi inima de lumină
şi trimite-o în tot corpul, către toate organele tale, către tendoane,
articulaţii, muşchi, oase. Cu iubire. Ca şi cum nu ai făcut-o niciodată până
acum. Ca şi cum abia te-ai născut şi te minunezi de toată făptura ta. Câteva
clipe în plus. Ce simţi diferit?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu