În căutarea bucuriei de a munci

Poţi fi fericit la locul de muncă?

Pentru mine, munca a fost aproape dintotdeauna asociată cu jocul. Iar acest lucru se datorează unei clasificări a activităţii umane făcute de domnul profesor Mielu Zlate într-un manual de psihologie vechi… cred că nu greşesc dacă afirm că era primul manual de psihologie de după ’89. Revăzând acum aceste informaţii, am constatat că respectiva clasificare în activităţi de „joc, învăţare didactică, muncă productivă şi creaţie” era, de fapt, clasificarea activităţii umane în funcţie de criteriul evoluţiei ontogenetice, acest lucru amintindu-mi de rigurozitatea ştiinţifică a domnului profesor, pe care eu îl consider unul dintre părinţii mei spirituali şi de la care am învăţat ce înseamnă gândirea ştiinţifică şi aprecierea în mod critic a informaţiilor cu care vii în contact.

Joc, învăţare, muncă şi creaţie. Apar succesiv şi se întemeiază una pe cealaltă, dar nu se exclud reciproc, iar cele anterioare nu dispar atunci când apar cele noi; şi pot fi îmbinate; şi tocmai această îmbinare a lor face ca, pentru mine, să se şteargă semnul de întrebare din coada titlului acestei cărţi. Pentru că, atunci când munca este combinată cu jocul, cu învăţarea şi cu creaţia, nu poate să ducă la altceva decât la bucurie. Să poţi să-ţi faci munca în joacă nu are cum să fie altfel decât plăcut. Să înveţi lucruri noi în timp ce munceşti este un lucru îmbucurător pentru o persoană care doreşte să se dezvolte permanent. Iar atunci când munca ta înseamnă şi creaţie, ceea ce implică automat şi jocul şi învăţarea, înseamnă că trăieşti plenar, şi acest lucru nu are cum să nu te bucure.

Dar aceasta este, evident, o perspectivă de abordare idealistă şi idealizatoare. În cartea lor Bucuria de a munci? Tu, locul de muncă şi fericirea, Peter Warr şi Guy Clapperton nu abordează, însă, munca din această perspectivă (nici din cea a apariţiei sale ontogenetice, nici din cea ideală), ci dintr-o alta, care vine mai curând din direcţia psihologiei organizaţionale şi motivaţionale. Ei vorbesc despre caracteristicile locului de muncă şi despre trăsăturile de personalitate ale fiecărui individ, despre modurile diferite în care gândesc oamenii şi despre stilul individual în care se raportează fiecare la multiple laturi ale existenţei şi ale realităţii. Vorbesc, evident, şi despre fericire; aşa am aflat şi eu că există studii care demonstrează că o  mare parte din capacitatea de a fi fericit, şi chiar din potenţialul de a fi fericit, este programată genetic, lucru la care, nu-i aşa, nu te-ai fi aşteptat. Cu toate acestea, există suficient de multe variabile asupra cărora se poate interveni, mai uşor sau mai greu, mai devreme sau mai târziu, astfel încât, în cele din urmă, oricine are o şansă la fericire. Mesajul este, aşadar, unul optimist.

Aceasta este prima carte pe care am tradus-o pentru editura Trei, la începutul anului trecut, şi mărturisesc că a fost o provocare – pe care sper că am trecut-o cu brio –, dar a fost şi o plăcere, pentru că m-a făcut să-mi amintesc de o dragoste mai veche a mea, respectiv psihologica organizaţională, de care m-am mai îndepărtat puţin în ultimii ani şi către care pare să mă apropie din nou nişte proiecte actuale.

Consider că această carte este o lectură foarte interesantă şi că are un mare potenţial să te facă să (re)descoperi bucuria de a munci.

Îndrăzneşte, aşadar, şi fii fericit!… şi la locul de muncă…