marți, 7 octombrie 2014

Ce rămâne din iubire când zboară fluturii din stomac

Grup de dezvoltare personală şi terapie de cuplu

Se spune că iubirea durează doar trei ani. O relaţie de cuplu poate dura, însă, mai mult decât atât. Deţin, oare, cei care rezistă pe baricadele iubirii vreun secret anume, ştiu ei vreun lucru pe care nu-l ştiu ceilalţi?
 
Fie că relaţia ta se află într-un impas, fie că vrei să afli mai multe despre ce presupune o relaţie de cuplu care trece testul timpului, dar şi încercările pe care le presupune punerea de comun acord a trăsăturilor de personalitate distincte ale fiecăruia dintre cei doi membri ai cuplului, te invit la o serie de întâlniri în cadrul cărora vom discuta despre aspecte cum sunt jocurile psihologice şi rolurile pe care şi le asumă fiecare în relaţie, nevoile pe care le are şi modul în care se raportează la partenerul de cuplu, felul în care comunică şi strategiile de rezolvare a conflictelor. Iar toate acestea vor fi teoretice doar într-o foarte mică măsură, ele urmând a fi abordate prin aplicaţii practice şi concrete.

Înscrierea se face prin programarea unei şedinţe individuale preliminare – la numărul de telefon 0723 360 019 –, în cadrul căreia vom explora modul în care aşteptările şi nevoile personale se potrivesc cu tematica acestui grup de dezvoltare personală.

Şedinţa preliminară este gratuită.

Te invit la o întâlnire ca să te cunoşti mai bine!

Cum: 6 întâlniri de câte 3 ore, pe parcursul a şase săptămâni succesive.
Când: În fiecare miercuri, în perioada 05.11-10.12.2014, între orele 18:00-21:00.
Unde: Prăvălia părinţilor – Bd. Unirii nr. 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41 (zona Piaţa Alba Iulia).
Cât: 400 RON (Achitarea tarifului se poate face atât integral, cât şi fracţionat, urmând a se discuta cu fiecare participant în şedinţa preliminară).
Cine: Radu FILIP - consilier psihologic şi psihoterapeut specializat în consiliere şi psihoterapie experienţială unificatoare centrată pe adult-copil-cuplu-familie, cu competenţe în psihoterapia experienţială a unificării, psihoterapia cuplului şi a familiei, dezvoltare personală individuală şi de grup.

luni, 8 septembrie 2014

ANALIZA GENOGRAMEI – Cum ne este influenţată viaţa de către membrii familiei


Se spune uneori că viaţa ne este controlată de alţii: de la părinţi şi până la astre. Poate că tu crezi asta, poate că nu. Ce este sigur, însă, este faptul că întreaga ta existenţă este influenţată de familia din care faci parte. Şi nu mă refer doar la părinţi, pentru că probabil că ştiai deja foarte bine acest lucru, ci şi la ceilalţi membri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi... uneori chiar cu câteva generaţii mai îndepărtaţi...

Tocmai de aceea te invit să ne întâlnim pe parcursul a trei şedinţe pentru a-ţi analiza genograma – cea pe care s-ar putea să o mai ştii sub denumirea de arbore genealogic, diferenţa esenţială dintre cele două fiind componenta psihologică pe care se concentrează prima şi faptul că resursele necesare pentru elaborarea arborelui genealogic sunt materiale, pe când cele pentru genogramă sunt, în special, afective – şi pentru a înţelege în ce fel îţi influenţează familia personalitatea, deciziile şi întregul parcurs în viaţă, cel mai adesea fără ca măcar să îţi dai seama de acest lucru.

Profită şi fă-ţi o programare până la sfârşitul acestei luni şi vei plăti doar tariful pentru o şedinţă de psihoterapie pentru toate cele trei şedinţe necesare pentru analiza genogramei.

Tot ce ai de făcut pentru programarea unei întâlniri este să suni la 0723.360.019 sau să scrii un mail la radufilip@yahoo.com.

Cum: Trei întâlniri, pe parcursul a trei săptămâni succesive.
Unde: Prăvălia părinţilor.
Cât: 90 RON (3 şedinţe de analiză a genogramei la preţul unei singure şedinţe de psihoterapie).
Cine: Radu FILIP (Consilier psihologic şi psihoterapeut).

joi, 26 iunie 2014

Dansaţi, vă rog?

Atelier de dans-terapie
Ne naştem cu posibilităţi de deplasare limitate. Descoperim, însă, foarte curând, că ne putem rostogoli, că putem merge de-a buşilea, şi, apoi, că ne putem ridica şi că ne putem sprijini de cei şi cele apropiate, fie ei oameni, fie ele obiecte... După ce ne sprijinim o vreme, devenim capabili să mergem singuri, devenim independenţi şi pornim să explorăm şi să cucerim lumea!

Mersul şi celelalte mişcări devin, însă, după ce ajungem să le stăpânim, atât de automatizate încât uităm de ele. Explorăm foarte mult universul înconjurător, cel din afară, dar uneori uităm să explorăm lumea interioară şi templul sufletului nostru, corpul.

Tocmai de aceea, îţi propunem să îţi aminteşti de tine şi de corpul tău într-un exerciţiu creativ de autoexplorare. Nu cred că, participând la atelier, o să reuşeşti să zbori, aşa cum ar fi firesc să se întâmple în evoluţia ascendentă a deplasării şi a mişcării, dar te asigurăm că îţi vei regăsi propriul ritm şi vei dansa aşa cum nu ai făcut-o niciodată până acum!

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 24 iulie 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să ne spui ce te-a motivat să te înscrii.

Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: 30 RON
Când: Sâmbătă, 26 iulie 2014, 11:00-14:00
Traineri:
psihoterapeut Radu Filip
psihoterapeut Flavia Cardaş

vineri, 13 iunie 2014

Coincidentia oppositorum – integrarea contrariilor (2)

Atelier de exersare creativă a comunicării interpersonale


Sus şi jos. Stânga, dreapta. Înainte şi înapoi. Trecut, viitor. Noapte şi zi. Lumină şi întuneric. Umbră şi penumbră. Bine şi rău. Proiecţie, introiecţie. Masculin, feminin. Yin, yang...

Eşti unul dintre cei care consideră că aparţine exclusiv unuia dintre termenii perechilor de mai sus? Ai tendinţa de a te agăţa, într-un mod exagerat, de vreunul dintre aceste concepte? Sunt toate acestea, pentru tine, contrarii sau complementare? Sunt ele conflictuale sau conlucreză pentru (re)crearea echilibrului?

Dacă ţi-ai pus şi tu aceste întrebări, atunci te invit la un atelier în cadrul căruia vom explora într-un mod inedit şi creativ modul în care contrariile (sau „complementariile”) pot comunica pentru realizarea unui scop unic şi unitar, fără a fi unilateral şi exclusivist.

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 19 iunie 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să spui ce te-a motivat să te înscrii.

Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: Doar 10 lei (care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea unor materiale necesare pentru desfăşurarea atelierului)
Când: Sâmbătă, 21 iunie 2014, 11:00-14:00
Trainer: Radu Filip

joi, 12 iunie 2014

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (2)


Aşa cum v-am promis, iată şi impresiile de la celelalte două ateliere.

Invitaţie la dans: (Te) accepţi?
Trainer:
psiholog Flavia CARDAŞ
Sunet. Slab ca o şoaptă. Simţi o vibraţie interioară uşoară. În degetul mare de la picior. Îl mişti. Îl simţi. Îl conştientizezi. Degetul mare de la picior există. Vibraţia uşoară se extinde fremătătoare şi spre celelalte degete şi spre toată talpa piciorului. Se transformă încet-încet în ritm. Talpa tresaltă sub impulsul generat de accentuarea periodică a tempoului. Mişcarea tălpii antrenează firesc gleznele, gambele şi genunchii. Urcă spre coapse, spre pulpe, trece de şezut şi ajunge la abdomen. Spatele, pieptul şi umerii se se alătură mişcării din ce în ce mai ample. Mâinile par să se transforme în aripi ce pot să te înalţe pe acordurile muzicii, iar gâtul şi capul vin să te întregească şi să menţină direcţia: sus. Mereu mai sus, dar, în acelaşi timp, cu tălpile ferm ancorate într-un echilibru dinamic. Ritmul curge acum prin tot corpul. Te mişti. Exişti. Întreg. Complet. Plenar.

Iar acum, pentru că întregul tău trup şi-a amintit cum este să existe, lasă emoţia interioară generată de ritmul exterior al muzicii să te poarte către găsirea propriului ritm. Ritmul tău interior. Ar putea fi acelaşi cu cel al muzicii sau ar putea să fie diferit. Explorează. Descoperă ritmul celor de alături şi încearcă să îl urmezi. Acum sunteţi înlănţuiţi şi aveţi toţi acelaşi ritm. Cum te simţi acum, când corpul s-a extins într-o mişcare de grup? Cum e să fii la fel cu ceilalţi. Dar dacă aţi rămâne în continuare înlănţuiţi şi v-aţi mişca fiecare în propriul ritm? Unitate în diversitate. Este geu să fii parte dintr-un tot şi să fii, în acelaşi timp, un atom liber şi independent? Crezi că poţi face faţă sau simţi că te diluezi în mişcarea browniană a masei de oameni? Sau te simţi, poate, singur, neînţeles şi exlus? Descoperă! Descoperă-te!

Pentru că tocmai aceasta a reprezentat acest atelier. A fost un atelier de autodesoperire, fără prea multe cuvinte şi cu foarte multă mişcare. Un atelier despre bucuria (re)descoperirii propriului corp – şi, in extenso, a propriului suflet –,  precum şi folosirea lui completă, spre deosebire de viaţa cotidiană, când suntem destul de puţin conştienţi de el, când suntem imobili şi inamovibili. Un atelier despre exprimare şi despre echilibrarea energiei interioare. Un atelier la care, dacă aş fi invitat, m-aş duce şi mâine, din nou.

Fractalii – „matematica” universului interior
Trainer:
psihoterapeut drd. Mădălina VOICU
Pentru cei care nu ştiu ce sunt fractalii, pot să vă spun că aceştia sunt, de fapt, în cazul acesta, nişte planşe cu imagini oarecum abstracte care, la prima vedere, dacă doar le-ai privi cu ochiul obiectiv, nu ar face prea mult sens. Şi tocmai aceasta este marea lor calitate din punct de vedere terapeutic, privitorul putând, în funcţie de mesajul pe care terapeutul îl transmite prin instructaj, să aibă acces la straturi profunde ale propriului psihic şi să extragă de-acolo anumite elemente şi sensuri care sunt foarte importante pentru el în momentul prezent şi care sunt în acord şi cu aspectele pe care le urmăreşte terapeutul pentru şedinţa respectivă.

Fractalii permit şi stimulează, astfel, imersiunea în străfunduri rareori sondate ale psihicului şi selectarea de acolo a informaţiilor şi a resurselor care, după ce vor fi fost proiectate, vor fi ulterior conştientizate, resemnificate şi, în cele din urmă, restructurate. Toate aceste lucruri nu se întâmplă, evident, în cadrul unui singur atelier de două ore. Acesta poate fi, însă, elementul declanşator pentru a ajunge, mai târziu, după ce vei fi lucrat mai mult sau mai puţin asupra lui, în funcţie de importanţa materialului, dar şi de propria ta personalitate, la un nivel superior de echilibru şi de adaptare.

Această tehnică presupune să mergi de la imaginaţie la imagine, de la imagine la emoţie, de la emoţie de la intuiţie şi apoi la conştientizare, resemnificare, restructurare. Îţi permite, de asemenea, libertatea de a exprima plenar, coborând cât mai multe dintre barierele cognitive tradiţionale, raţionalizatoare şi evaluatoare. Îţi permite să exprimi emoţii şi sentimente pe care nu le înţelegi, încă, pentru ca, mai târziu, să descoperi care este sensul şi rostul lor.

Iar pentru cei care cred că tehnica poate fi prea liberă şi cu riscul prea mare de disipare, o să vă împărtăşesc, din nou, un aspect personal din cadrul atelierului: eu împreună cu o altă participantă am ales aceeaşi planşă şi am realizat asociaţii similare cu privire la ea, asociaţii care nu aveau legătură cu imaginea propriu-zisă. Asociaţiile erau similare, evident, doar din punctul de vedere al temelor – copilărie, casă, libertate -, dar erau distincte din punctul de vedere al detaliilor, pentru că erau filtrate de propria noastră personalitate şi poveştile de viaţă ale fiecăruia.

Una peste alta, a fost un atelier foarte bine condus şi o invitaţie la exprimarea de sine liberă şi necenzurată; sau cât mai puţin cenzurată. Aşa cum au fost, probabil, şi celelalte ateliere la care, din păcate nu am putut ajunge. Dar nu îmi pare rău pentru că ştiu că vor mai urma şi altele, la următorul eveniment...

 

luni, 26 mai 2014

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (1)

Weekend-ul acesta s-a desfăşurat a şasea ediţie a Zilelor Dezvoltării Personale Unificatoare, eveniment organizat în fiecare an de Societatea de Psihoterapie Experienţială Română şi de Institutul S.P.E.R. Am avut onoarea şi plăcerea de a fi invitat şi eu, iar acest lucru m-a făcut să termin încă o săptămână – sau, poate, să încep o alta – fiind mult mai aproape de mine, mult mai în contact cu mine însumi, lucru de care puţini dintre noi se mai bucură astăzi, în cursa frenetică către o fericire iluzorie (sau prinşi în cursa unor false promisiuni, care nu ne mai permit să vedem ceea ce deja avem).
Nu este, bineînţeles, prima oară când particip la acest eveniment, dar mă bucur mereu să revin, fie şi numai pentru faptul că astfel de evenimente îmi amintesc care au fost motivele pentru care mi-am dorit să devin psiholog şi care sunt motivele pentru care îmi place în continuare această profesie.
Evenimentul a cuprins 12 ateliere sâmbătă şi 6 duminică. Deşi diferite, prin faptul că foloseau tehnici diverse, toate aveau, în esenţă, acelaşi scop, acela de a aminti participanţilor cum este cu vieţuirea experienţialistă la timpul aici şi acum.
Am participat la mai multe dintre ateliere, la unele pe care le-am ales eu, la altele care m-au ales ele pe mine – într-un mod mai mult sau mai puţin inedit – iar în cele ce urmează o să împărtăşesc cu voi câteva impresii de la patru dintre ele, cu regretul, singurul, că a trebuit să le aleg pe unele în defavoarea celorlalte şi că nu am putut să mă multiplic şi să particip la toate la care aş fi vrut. Asta înseamnă, oare, că este un singur regret sau sunt mai multe...?

Pictează despre tine. Workshop de art-terapie
Trainer: psihoterapeut şi artist plastic Lect. univ. dr. Mihaela ŞCHIOPU
Atenţie! Foarte multe cartoane, hârtii colorate, ziare, reviste, creioane colorate, carioci, vopseluri de diverse tipuri şi consistenţe, pensule, foarfece, lipici şi foarte multă libertate pot duce la efecte foarte creative şi, ulterior, la revelaţii şi restructurări importante referitoare la propria persoană.
Provocarea acestui atelier a constat în a privi în profunzimile propriului suflet (aveai asigurată şi oglinda necesară) şi a creea, folosind oricare dintre materialele enumerate mai sus (şi altele pe care se prea poate să le fi uitat), cartea propriei vieţi, cu ceea ce considera fiecare dintre participanţi că a fost, că este şi că va fi, poate, important pentru el şi pentru existenţa lui. Iar rezultatul a fost o „bibliotecă” diversă şi fascinantă: erau tratate academice şi cărţi de poveşti, erau cărţi frumos colorate şi tomuri care nu aveau nicio poză, cărţi care se citeau aşa cum se citeşte fiecare carte, dar şi cărţi care se citesc de la sfârşit către început, cărţi pe care le poate citi oricine şi altele care erau bine ferecate, cărţi de aventuri, de dragoste, de război, de poezii, de poveşti...
Dar, oricât de interesant ar fi să vă povestesc măcar despre unele dintre aceste cărţi, confidenţialitatea, care este una dintre condiţiile obligatorii ale fiecăruia dintre aceste ateliere, nu îmi permite să dezvălui decât generalităţi aşa cum sunt cele de mai sus. Dar, dacă veţi participa la vreunul dintre următoarele evenimente, atunci veţi putea să citiţi voi singuri, pe viu, vreunul dintre volumele de mai sus sau altele similare.
Pot însă să vă spun o frântură din experienţa mea şi să vă împărtăşesc că, deşi iniţial m-am gândit că instructajul a fost, poate, puţin cam general, mă gândesc acum, dacă stau strâmb şi judec drept, că nu a fost, totuşi, deloc întâmplător faptul că am ales să mă exprim creativ tocmai în legătură cu o temă psihologică personală care este foarte importantă, foarte profundă şi, mai ales, extrem de actuală pentru mine. Şi, în plus, deşi nu am discutat şi despre ceea ce am realizat eu, am înţeles singur semnificaţia şi semnificativitatea produselor pe care le-a materializat imaginaţia şi creativitatea mea.

Cinematerapia sau puterea alchimică a filmului
Trainer: psihoterapeut drd. Sorina Daniela DUMITRACHE
Iar acum, printr-un travelling al camerei, trecem de la carte la film, aşa cum se întâmplă adesea şi în realitate. Nu vorbesc despre mişcarea cursivă şi lentă a camerei (când e vreodată, în viaţă, atât de simplu şi de lin?), ci despre adaptările pentru marele ecran ale marilor aventuri descrise în cărţi.
Dacă vă imaginaţi că ni s-a cerut să realizăm noi înşine un film, o să vă dezamăgesc şi o să vă spun că nu a fost aşa. Dacă vă imaginaţi că ne-am uitat noi la un film o să fiu nevoit să vă contrazic din nou. Însă, de data aceasta, doar pe jumătate. Pentru că am vizionat, într-adevăr un film, dar nu a fost DOAR atât. Instructajul cerea să ne uităm la acel film încercând să ne accesăm starea de martor şi să privim, astfel, proiecţia din ambele ipostaze: atât ceea ce se petrecea pe ecran, cât şi ce se întâmpla în noi în timp ce decodificam mesajele transmise; atât imaginile care erau proiectate pe ecran, cât şi propriile noastre proiecţii care se infiltrau şi îmbogăţeau (sau nu) sensul şi semnificaţia.
Era un film despre singurătate. Şi despre răceală (Cold - 2013). Despre mai mulţi oameni şi despre modul în care îşi influenţau viaţa unul celuilalt, chiar dacă nu se cunoşteau. Dar, dincolo de asta, mesajul central al filmului a fost, pentru mine, că, chiar şi atunci când eşti foarte trist şi te simţi extrem de singur, nu eşti, de fapt, aşa, pentru că inevitabil îi vei atinge pe alţii cu ceea ce faci, iar ceilalţi te vor atinge pe tine. În moduri subtile şi neaşteptate.
Dar, dincolo de instructaj şi dincolo de subiectul filmului, partea cu adevărat importantă a atelierului au fost discuţiile ghidate terapeutic care au urmat vizionării peliculei, cele care relevau şi dezvăluiau mult dincolo de efectele imediate pe care le-ar fi putut avea vederea în alt cadru a aceluiaşi film. Acestea, însă, sunt mult mai nuanţate şi mult mai personale decât redarea subiectului filmului, drept care nu vor fi prezentate aici. Ceea ce se poate spune este că atât filmul, cât şi atelierul în ansamblu au avut efecte foarte profunde pentru participanţi. Aşa că, dacă vreţi să vedeţi un film fără efecte speciale, dar cu foarte multe sentimente şi plin de emoţie, vă sugerez să îl căutaţi şi să îl vedeţi. Sunt sigur că va fi o experienţă deosebită, chiar dacă nu veţi beneficia şi de partea de psihoterapie din cadrul atelierului.

Cum nu vreau să fie foarte lung acest articol, mă voi limita, deocamdată, doar la primele două ateliere, dar vor urma, curând, impresii şi despre celelalte: „Invitaţie la dans” şi „Fractalii – «matematica» universului interior”.

Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea, fiţi pe fază pentru continuare!

miercuri, 30 aprilie 2014

Experinţa sinuciderii – de la cel care pleacă la cei care rămân [Iuliana E. MOLNAR]

„Draga mea, scumpa mea, iubita mea,
Îmi pare foarte rău că îţi fac asta. Nici nu ştiu ce să îţi spun şi am ochii plini de lacrimi. Îmi pare atât de rău că te las, că trebuie să te las. Îmi pare enorm de rău că trebuie să fac asta. Viaţa mea parcă nu mai are niciun rost. M-am gândit mult la mine, la tine, la noi şi nu mai am puterea să fac nimic. Ştiu că m-ai tot întrebat ce am păţit, ai văzut că parcă nu mai sunt eu cel care eram înainte. Şi ai dreptate, viaţa mea nu mai e la fel. Sunt multe probleme peste care nu pot să trec. Multe regrete cu care nu mai pot să trăiesc. Ieri, când te-am văzut aşa fericită şi zâmbitoare, mi-am zis că a venit momentul, că aşa vreau să te păstrez în sufletul meu: zâmbitoare, cu râsul tău cristalin. Mult prea multe probleme cu care nu mă mai descurc. M-am tot gândit cum să fac, dar nu am găsit absolut nicio soluţie. [...]
Scumpa mea, iubita mea, te iubesc foarte, foarte mult! Te rog să nu te îndoieşti niciodată de asta. Te rog să mă ierţi. Te rog să ai grijă de tine. Eu o să fiu mereu alături de tine. Sper să mă poţi ierta la un moment dat. Te iubesc...”
Acesta este un exemplu dintr-un bilet de adio al unui sinucigaş. La fel de sfâşietor ca şi durerea psihologică profundă, de nedepăşit şi insuportabilă pe care o încearcă cei care ajung, în cele din urmă, să se întoarcă împotriva propriului instinct de supravieţuire şi să treacă la punerea în fapt a actului sinuciderii. Pentru că despre acest lucru este vorba: cel care pleacă o face nu pentru că vrea să moară, ci pentru că nu mai poate să trăiască, pentru că viaţa nu mai are nimic de oferit pentru el, aceasta fiind, dimpotrivă, o tortură continuă.
Cartea de faţă abordează actul sinuciderii dintr-o dublă perspectivă, încercând să clarifice atât mecanismele psihologice care duc la finalizarea actului sinucigaş, cât şi pe cele care-i privesc pe apropiaţii care rămân în urmă cu un gol care nu mai poate fi umplut de nimic altceva.
În prima parte a cărţii sunt descrise modul în care evoluează impulsul sinucigaş de la ideaţiile suicidare la punerea în fapt, factorii predispozanţi, factorii de risc, dar şi semnalele de avertizare şi caracteristicile psihologice ale persoanei sinucigaşe. Aşa după cum subliniază autoarea, sinuciderea este un act multidimensional şi complex, iar abordarea simplistă a acestei probleme este nu doar injustă, ci şi greşită. Tocmai de aceea, în carte sunt discutate şi clarificate şi unele dintre miturile şi credinţele false referitoare la sinucidere.
Cea de-a doua parte se ocupă de cei care rămân în urmă, întrebându-se „De ce?”. Şocul şi negarea, vinovăţia, ruşinea, ambivalenţa, depresia, precum şi, în cele din urmă, acceptarea şi vindecarea, sunt mecanisme şi etape pe care aceştia trebuie să le parcurgă pentru a ajunge să integreze şi să accepte pierderea, atunci când ajung să îşi exprime adecvat trăirile, iar nu să le ignore sau să (şi) le ascundă.
Experienţa sinuciderii este un impas existenţial căruia nu-i este uşor nimănui să îi facă faţă. Drept urmare, cred că nu mă înşel când afirm că această carte a fost scrisă pentru ca cei ce o vor fi citit să poată recunoaşte mai uşor simptomele şi mecanismele, putând astfel să îi ajute, poate, pe cei care trec prin situaţii de viaţă atât de grave şi serioase încât să nu le mai poată face faţă. Şi, desigur, şi pentru cei care rămân, atât cei care pot ajuta, cât şi cei care pot şi vor să fie ajutaţi.
Şi nu în ultimul rând, consider că este o carte al cărei conţinut ar trebui să fie cunoscut de fiecare psiholog.

Evident, ceea ce am încercat a fost să surprind ceva din esenţa acestei cărţi, atât de serioase şi atât de profunde. Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre acest subiect, iată unde puteţi găsi cartea:
Editura SPER… pentru că lectura are greutate.