Psihologul
care are grijă de cei ce nu pot (încă) să aibă grijă de ei înşişi
Weekendul
acesta am început o nouă formare, pe care mi-o doream demult şi pe care nu am
reuşit s-o fac până acum, din varii motive, unul dintre cele mai importante
fiind oferta deficitară de astfel de formări în peisajul psihologiei româneşti.
Se pare că informaţiile psihologice despre sex sunt ubicue, însă, în prezent, pentru
că, imediat după ce am terminat de tradus o carte despre mituri sexuale care va
apărea în curând la Editura
Trei,
am primit de la Institutul Sper şi această ofertă de formare în psihosexologie,
care se pare că a venit în momentul cel mai oportun.
Formarea constă dintr-o
serie de ateliere care se vor desfăşura pe parcursul unui an. Şi această serie
de ateliere a fost iniţiată de psih. drd. Gabriela Marc cu două ateliere extrem
de interesante şi de provocatoare: „Dezvoltarea psihosexuală a copilului şi
adolescentului” şi ”Abuzul sexual la copii. Evaluare clinică şi intervenţie
psihoterapeutică”.
Dar nu vreau să vorbesc
nici despre psihosexologie per se,
nici despre formare, ci despre copii şi despre abuzul asupra acestora, nu doar
cel sexual, ci şi cel emoţional şi cel fizic. Aceasta este o temă care mă
interesează demult, pentru că m-am întâlnit cu ea în cabinet şi am considerat
dintotdeauna că este o problemă delicată, dificil de gestionat, şi chiar şi mai
dificil de restructurat pentru persoana care a fost supusă abandonului, fie că
aceasta este încă un copil, fie că a ajuns adult. Iar aici ar fi momentul în
care recunosc că aş putea să spun că, până la întâlnirea cu Gabriela, nu am
ştiut nimic despre abuzul asupra copiilor. A nu se înţelege greşit. Atunci când
m-am confruntat cu un astfel de caz în cabinet, am căutat materiale, am citit,
am studiat, m-am informat, pentru a-mi actualiza şi pentru a-mi completa
cunoştinţele şi pentru a putea aplica cea mai bună strategie în cadrul
şedinţelor de terapie. (Pentru cei care nu ştiu, pregătirea psihoterapeutului
nu se termină nici după facultate, nici după o formare, două sau mai multe, ci
este o pregătire continuă şi permanentă, mai ales că acesta, terapeutul, învaţă
foarte multe inclusiv de la persoanele care-i vin în cabinet, pentru
consultaţii.) Spun, însă, că nu ştiam nimic până în acel moment deoarece perspectivei
mele îi lipsea o latură foarte importantă, poate cea mai importantă în acest
caz, cea emoţional-afectivă, şi tocmai aceasta este cea asupra căreia a
intervenit Gabriela.
Partea care ţine de emoţii
nu poate fi transmisă de informaţiile psihologice obiective şi demonstrate
statistic din cărţi şi tratate ştiinţifice, dar prezentările informative din
cadrul atelierelor au fost completate de mai multe filmuleţe scurte, toate
având ca temă centrală psihoeducaţia şi copiii sau, mai exact, ce şi cum să le spunem
copiilor despre sex şi sexualitate, în funcţie de vârsta şi dezvoltarea lor. Iar
aceste scurt metraje, în general de animaţie, nu transmiteau, bineînţeles,
numai informaţii, ci şi emoţii şi trăiri afective.
Filmul care m-a
impresionat cel mai mult pe mine a fost, însă, Angry Man (Sinna
Mann). Şi m-a impresionat pentru că este un film cu o
încărcătură emoţională foarte mare, foarte bine realizat, atât din punct de
vedere cinematografic, cât şi psihologic (nu degeaba a primit diverse premii),
şi care transmite, mai ales, trăirile şi experienţele prin care trece copilul
abuzat emoţional, precum şi mesajul că, în tratarea unui astfel de caz trebuie
avut în vedere nu doar copilul, ci şi abuzatorul şi întregul sistem familial.
Toate aceste informaţii pe
care le-am primit weekendul acesta m-au făcut, de asemenea, să realizez ce fel
de om este Gabriela Marc şi m-au făcut să-mi doresc să-i acord, pe lângă toate
titlurile şi funcţiile pe care le are, încă unul/a: cel de protectoare a copiilor. (Ei încă nu i-am spus, deci nu ştiu, încă,
dacă acceptă şi formal această responsabilitate.) Şi nu mă refer la
informaţiile teoretice sau practice pe care ni le-a oferit, ci mai ales la cele
spuse sau intuite referitoare la ce face ea în calitate de psiholog coordonator
al Serviciului de Prevenire Abandon Copil şi Familie de la Direcţia Generală de
Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului sector 5, Bucureşti. Pentru că
obiectivul principal al tuturor lucrurilor pe care le face ea în cadrul
Direcţiei respective este, zic eu, să-i protejeze pe copii de Omul Mânios care
se manifestă uneori în comportamentul adulţilor şi care-i sperie şi-i
traumatizează pe cei mici, punându-şi amprenta în mod implacabil asupra
personalităţii lor. Iar pentru acest lucru, ea nu trebuie să se lupte numai cu
Oamenii Mânioşi, ci şi cu un sistem care nu-i permite să intervină atât cât ar fi
necesar; şi, cu toate acestea, ea face atât de mult cât poate din poziţia în
care este, chiar cu riscul de a primi plângeri la poliţie (şi la alte
instituţii) pentru că nu scrisese în fişa de evaluare a copilului ceea ce-i
spusese adultul să scrie, adult care, cel mai adesea, nu este rău intenţionat,
ci neinformat sau deţine informaţii eronate.
Aşadar, pe lângă faptul că
am aflat o mulţime de informaţii noi şi mi-am restructurat altele vechi,
weekendul acesta am cunoscut încă o persoană deosebită, care, în ciuda
obstacolelor, nu a obosit încă să-i ajute pe cei care se intersectează cu
existenţa ei şi o face în continuare cu drag. Se pare, deci, că am, şi eu,
privilegiul să întâlnesc mereu oameni deosebiţi, iar acesta este un lucru care
sper să continue să mi se întâmple.
În loc de încheiere, vă
dau o informaţie confidenţială: Gabriela a scris o carte despre abuz, care va
fi publicată luna viitoare la Editura
SPER.
De-abia aştept s-o citesc şi, să fiţi siguri, imediat ce apare o să vă spun şi
vouă oficial. Deocamdată, însă, nu mai spuneţi nimănui până la lansarea de la
târgul de carte de luna viitoare… J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu