Cu ceva timp în urmă, în drumul meu spre serviciu, treceam aproape în fiecare dimineaţă pe lângă o femeie care vorbea singură sau se certa cu trecătorii; asta atunci când nu dormea învelită cu vreo cutie de carton. Era murdară şi zdrenţăroasă şi recunosc că mi s-a întâmplat de multe ori să îmi ţin respiraţia atunci când treceam pe lângă ea, pentru că nu mirosea tocmai a apă de trandafiri.
La un moment dat însă mi-a ajuns la urechi povestea acelei femei. Fusese o femeie ca toate femeile: avea o casă a ei şi era căsătorită. Avea şi un soţ care o iubea şi avea şi o fată fumoasă. Dar într-o zi fata a venit acasă şi i-a spus că este însărcinată. Femeia s-a supărat; s-au certat; i-a spus că nu poate ţine copilul; şi în ziua următoare fata s-a aruncat de la balcon. De atunci minţile femeii s-au rătăcit printre amintirile de dinainte de eveniment şi nu a mai vrut nici să se ducă acasă. A ales să doarmă pe un petic de carton.
Aceasta este una dintre poveştile care trec zilnic pe lângă noi şi nu le ştim sau le ignorăm chiar dacă le ştim. Şi mai ştiu şi altele.
De pildă, cunosc un băiat care a terminat două facultăţi, un masterat şi încă vreo câteva specializări, care s-a angajat la o multinaţională de prestigiu şi părea că îşi construieşte o carieră de succes. Era pe val şi atunci când îl vedeai nu puteai decât să te molipseşti de buna lui dispoziţie şi de atitudinea încrezătoare pe care o emana. Când l-am văzut eu ultima oară însă, la metrou, era doar umbra lui. Părea mahmur, era dus pe gânduri şi bea des dintr-un suc. Avea un rucsac mic în spate şi o punga de supermarket la picioare. Mi-a spus că a ratat un contract, şi-a ieşit din fire şi s-a certat cu clientul şi a rămas fără job. Şi nu a mai reuşit nici să se angajeze în altă parte pentru că nu primea recomandări favorabile. Obosise, iar acum pleca dezamăgit înapoi în provincie.
Mai ştiu o fată, despre care ai putea spune la prima vedere că este piţipoanca de mall tipică. Eu ştiu însă că este un director de marketing foarte bun. Şi mai ştiu şi că tatăl ei este profesor universitar, că mama ei este medic şi că tot timpul au împins-o de la spate, că întotdeauna s-au aşteptat ca ea să fie cea mai bună în tot ce face. Şi ştiu şi că ea s-a străduit mereu să le facă pe plac, deşi ar fi vrut mai mult să iasă cu fetele la un film şi să vorbească despre ultimele picanterii mondene decât să citească teancuri de cărţi şi tratate. Şi mai ştiu şi că se pregăteşte să le spună părinţilor că vrea să se căsătorească cu un băiat care lucrează ca barman...
Acestea sunt doar exemple însă. Câte alte astfel de poveşti nu mai sunt lângă noi şi habar nu avem de ele! Poate că ar trebui ca data viitoare când trecem pe lângă cerşetorul de la colţul străzii, cel pe care îl vedem zilnic acolo şi îl ignorăm, poate că ar trebui să ne întrebăm măcar care o fi povestea lui? Ce tragedie se ascunde în spatele zdrenţelor?
Eu m-am mutat de ceva vreme. Acum nu o mai văd pe femeia în zdrenţe. Văd în schimb două bătrâne care stau fiecare pe câte o bancă. Nici măcar nu întind mâna să ceară; doar stau pe bancă şi tremură de frig şi de anii mulţi. Şi nici zdrenţăroase nu sunt. Oare unde sunt copiii lor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu