Penurie de taţi?

Tatăl nostru care nu eşti în ceruri, ci eşti aici pe pământ, lângă noi, şi ne ocroteşti. Sau ar trebui să o faci...

Pentru că aud foarte des în jurul meu poveşti despre bărbaţi pentru care rolul de tată nu presupune decât atribuţii biologice.

Acel model de autoritate, care oferea copiilor confort şi siguranţă, care era stâlpul familiei, punctul de sprijn care le oferea încredere în ei înşişi doar privindu-l sau, şi mai bine, doar simţindu-l aproape, ştiind că îi susţine din umbră, să fie oare doar o poveste care aparţine trecutului? Să fi devenit doar o legendă?

Mi s-a întâmplat, din păcate, să îmi ajungă la urechi foarte multe relatări despre taţi care nu erau acolo pentru copiii lor. Care nu au fost disponibili din punct de vedere afectiv în copilăria timpurie. Care nu i-au încurajat ulterior, arătându-le că aprobă şi apreciază ceea ce fac ei, zdruncinându-le astfel încrederea în ei înşişi şi făcându-i să fie instabili şi nesiguri. Care nu le-au oferit un model la care să se raporteze şi pe care, după caz, fie să şi-l însuşească, fie să-l caute la partener; sau care, mai rău, le-au furnizat un model indezirabil, pe care să îl respingă complet. Care nu le-au furnizat copiilor lor confortul şi siguranţa de care aveau nevoie pentru a deveni adulţi echilibraţi, stabili, încrezători în ei înşişi şi în forţele lor.

Întâlnirea cu un terapeut poate fi benefică pentru mulţi dintre aceşti copii, chiar dacă între timp au crescut; ar putea să nu fie prea târziu nici pentru unii dintre taţi; foarte puţini ajung însă să se întâlnească cu un psiholog.

Şi mă întreb dacă nu cumva mişcările feministe, care vor ca femeile să fie egale cu bărbaţii, deşi suntem atât de diferiţi (dar şi complementari, din fericire), mă întreb deci, dacă nu cumva aceasta ar putea fi una dintre cauzele înstrăinării bărbaţilor din ziua de azi, una dintre cauzele pentru care aceştia au uitat sau au abandonat profesia de tată, lăsându-le pe femei să fie simultan şi mame, şi taţi?

Şi mă gândesc dacă nu ar fi util să înfiinţăm o „Şcoală a taţilor”, la care bărbaţilor să li se amintească ce presupune această profesie, cea mai importantă profesie din lume, alături de cea de mamă.

Până atunci însă, cel mai mult îmi doresc să fiu contrazis şi să mi se spună că mai există încă taţi care „profesează”, că sunt dezinformat şi că e doar o întâmplare că am auzit eu predominant poveşti negative.