Dimineaţă. Metrou. Aglomeraţie. Zarvă. Grabă. Forfotă. Agitaţie. Zgomot. Reclame.
În toată această mulţime, văd cu coada ochiului o secvenţă care îmi atrage atenţia. Două fete de liceu care aleargă una către cealaltă şi apoi se îmbrăţişează strâns, de parcă nu s-ar mai fi văzut de-o eternitate. Cred că au stat aşa, îmbrăţişate, vreo jumătate de minut, ca şi cum nu ar mai fi vrut să se despartă niciodată, ca şi cum ar fi vrut să recupereze şi să-şi transmită toată dragostea pe care nu putuseră să şi-o împărtăşească cât timp au fost despărţite.
Şi, pe tot peronul, nimeni nu părea să vadă acea efuziune sentimentală, acea mostră de prietenie profundă, acea mărturisire sinceră a sentimentelor. Erau, cu toţii, mult prea adânciţi în gândurile, grijile şi preocupările lor. Mi-aş fi dorit să mă duc la ele să le spun că sunt frumoase, că prietenia lor este un lucru deosebit, că le doresc să fie prietene încă o eternitate, că e un lucru superb să îşi împărtăşeasca sentimentele... dar eu nu am putut fi la fel de liber ca ele şi nu am făcut nimic din toate astea. Nu am făcut decât să le ofer un zâmbet cald şi aprobator, pe care probabil că nu l-au observat.
Image by: Meredyth Earnest
Această secvenţă pe care nimeni nu părea să o observe m-a făcut să mă gândesc la o alta, care cu siguranţă nu ar fi trecut neobservată, şi să mă întreb care ar fi fost reacţia celor din jur dacă cele două fete s-ar fi sărutat; sau dacă nu ar fi fost două fete, ci doi băieţi. Probabil că nu ar mai fi ignorat scena, ci ar fi fost scandalizaţi. Probabil că ar fi făcut remarci ironice sau poate ar fi fost chiar agresivi. Sau poate că ar fi rămas cufundaţi în lumea lor.
Aceeaşi secvenţă m-a făcut să mă gândesc şi la cât suntem de închişi în noi, cât de încorsetaţi suntem de normele sociale, cât de multe măşti avem în garderobă: câte una pentru fiecare ocazie socială în parte. Aceste măşti ne sunt utile până la un punct – pentru că nu putem să ne plimbăm goi pe stradă, nu-i aşa? –, dar pot deveni şi un obstacol în calea exprimării propriilor sentimente şi nevoi, a opiniilor sau a ideilor, a aprecierilor sau a criticilor, a ceea ce suntem cu adevărat. Şi, mai mult decât atât, putem ajunge chiar să ne confundăm cu ele dacă le purtăm prea mult.
Tu câte măşti ai purtat astăzi? Şi care dintre ele este masca ta preferată?
Alta este însă întrebarea cea mai importantă:
Ai zâmbit azi în drum spre şcoală sau serviciu?
Ai zâmbit azi în drum spre şcoală sau serviciu?
frumos..
RăspundețiȘtergereuneori un zambet poate ajuta mai mult decat un sfat.
si uneori sa zambesti cuiva te poate ajuta si pe tine sa-ti dai seama de ceea ce ai realizat tu azi.
felicitari,frumos:d
Imi pare bine sa vad ca mai sunt oameni atenti la ce se intampla in jurul lor. Din pacate acestea sunt probleme vechi ale romanilor care, in timp, se acutizeaza. Este mare lucru sa poti fi atent la tot ce ne inconjoara, chiar si in medii mai putin prietenoase. Daca iti doresti sa gasesti ceva frumos, cu siguranta vei gasi oriunde. Eu in prezent lucrez la un proiect foarte complex. Imi doresc sa adopt o stare de serenity atunci cand ma aflu la volan, in trafic. Te asigur ca este foarte greu, dar lucrez la asta. Mai ales ca de curand am fost implicat intr-un accident auto.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru articol!
e pacat ca uneori uitam sa zambim, ca de cele mai multe ori lucrurile care ne fac sa zambim le ignoram, de parca ne-ar face rau si nu bine...
RăspundețiȘtergeremie imi place sa zambesc, de cele mai multe ori zambesc singura pe strada cand aud la radio o melodie care imi place sau citesc o scena amuzanta din carte mea,din ziar...nu ma feresc sa zambesc, imi place si e ceea ce ma defineste pe mine.
mi-ar placea sa vad tot mai multi oameni zambind, dar nu prea am parte de o astfel de priveliste la metrou...acolo toti au mastile lor de oameni "seriosi"...pacat!mi-as dori ca lumea sa zambeasca mai des:)
moto-ul meu este: "don't worry, be happy!" sau "smile and the world will smile back at you!"
si DA!, am zambit azi in drum spre munca pentru ca m-am impiedicat si era de ras:))))
pentru tine...tot inainte!!:)
Mda, un articol care mi-a dat de gandit si niste comentarii ale unor oameni care stiu sa reflecteze in sensul bun si care mai stiu sa zambeasca; mi-a placut secventa povestita de Mirela pentru ca mi s-a intamplat si mie sa ma impiedic la metrou si chiar am ras de eu mine pentru ca scena chiar a fost haioasa :))
RăspundețiȘtergereApoi stau si ma gandesc si astfel: constructia mea este a unui om deschis, vesel, optimist, eu altfel fata de oamenii din jur nu pot sa fiu oricat mi-as impune. Chiar astazi de dimineata vedeam in metrou chipuri care nu imi spuneau nimic, oameni obositi, abia treziti sa mearga la munca si foarte plictisiti; ma uitam la ei si zambeam putin sa nu par si eu la fel, nu ca as rade de ai sau de altceva, doar ca ma gandesc: daca sunt si eu la fel de morocanoasa atunci cine iti va mai zambi? am fi toti la fel si nu am mai avea de la cine invata.
Mi-a placut articolul tau si iti doresc sa o tii tot asa!
Vă mulţumesc pentru comentariile voastre şi mă bucur că v-am amintit că e un lucru bun să zâmbim mai des şi să observăm lucrurile frumoase din jurul nostru.
RăspundețiȘtergere