Ipohondria ca fenomen social

Îmi amintesc cu plăcere de vremurile în care nu eram decât un copil, undeva într-un sat de munte, şi boala nu era decât un obstacol minor, peste care treceai repede. Îmi aduc aminte că mergeam pe-aiurea şi mâncam măcriş sau fragi sau mure sau diverse fructe de pe unde le găseam pe fiecare, fără să le spăl şi fără să îmi fac griji că o să mă îmbolnăvesc. Dacă se întâmpla să cad şi să mă julesc în genunchi nu era nicio tragedie: dacă era o zgârâietură minoră, mă ridicam, mă scuturam de praf şi mă jucam în continuare; dacă se întâmpla să curgă mai mult sânge, mă speriam (poate chiar plângeam) şi mă duceam repede la bunica, iar ea îmi dădea cu vreo alifie, îmi făcea un bandaj cu fundiţă şi mă trimitea înapoi la joacă. Atunci nu auzisem de viruşi şi se pare că nici ei nu au vrut să aibă de-a face cu mine prea mult.

Prezentul este însă plin de griji: vânzătoarea de la pâine are mănuşă de plastic, trebuie să am grijă să spăl nu numai fructele pe care le cumpăr, dar şi cutiile de conserve, să mă uit pe etichetă să văd ce E-uri conţine produsul respectiv, câte grăsimi are, dacă sunt din cele bune sau din celelalte, câte calorii are şi multe altele la care nu mă gândesc acum.

Nu zic că nu este bine să previi boala, dimpotrivă. Mă întreb însă cât la sută este prevenire şi cât la sută este exagerare. Astăzi suntem atât de dornici să prevenim, încât facem contract pentru recoltare de celule stem pentru copiii care încă nu s-au născut: oare să fie vorba doar de prevenire sau îi condamnăm (inconştient) la a se îmbolnăvi, încă înainte de a se naşte?

Ceea ce vreau să spun este că, în trecut, oamenii se raportau la boală privind-o de sus. Era un obstacol care trebuia depăşit. Probabil că şi atunci existau metode şi strategii de prevenire a bolii, dar acestea erau minime. Astăzi însă, oamenii au ridicat boala pe un piedestal şi i se închină. Toată viaţa noastră gravitează în jurul ei fie că e vorba de prevenire, fie că este vorba de tratare. Ignoranţa senină a trecutului a fost înlocuită cu grija de a combate multitudinea de maladii moderne (reale sau inventate). Şi nu voi menţiona decât un exemplu care a fost foarte mediatizat: a fost mai întâi boala vacii nebune, apoi gripa aviară, după aceea gripa porcină, iar acum este virusul West Nile – de primele trei te puteai feri cumva; dar de ţânţari cum să te fereşti?

Concluzia este că, dacă în trecut iphondria era o afecţiune psihică, astăzi ipohondria este o modă, un fenomen social.

(Şi, pentru final, ca să scandalizez complet orice ipohondru, scriind aceste rânduri mi-am amintit cum, când eram copil, dezgropam guliile din pământ, le ştergeam bine de pantaloni şi după aceea le mâncam.)

P.S. După ce am scris şi am postat acest articol pe site, am văzut, cu stupoare, titlul unui mic articol dintr-un ziar: „Iluminatul stradal favorizează apariţia cancerului”...