Anul trecut hotărâsem că nu mai există moş Crăciun şi că voi ignora Crăciunul şi Sărbătorile de iarnă, cu toată pleiada lor de pregătiri, globuleţe, steluţe, ghirlande, beteală, luminiţe, pom de iarnă, cadouri, cununiţe la intrare, vâsc, colinde şi alte obiceiuri de ur(l)at, dulciuri, cozonaci, „porcării”, salata boeuf, piftie şi sarmale, petreceri şi băutură şi multe altele care nu-mi mai vin acum în minte.
Se pare, însă, că nu toată lumea era în acord cu mine şi nici nu avea o astfel de atitudine belicoasă; şi nici măcar nu ştiau ce decizie luasem eu, iar atunci când au aflat-o au ales să o ignore. Aşa se face că, la începutul lunii decembrie, mi-a fost intermediată – de vreun elf al lui moş Crăciun, probabil – o întâlnire cu o doamnă a cărei profesie pare să fie educarea copiilor prin stimularea spiritului ludic şi prin dezvoltarea creativităţii lor. Aceasta mi-a descris, cu foarte multă pasiune, care sunt lucrurile pe care le face ea, împreună cu o echipă de oameni dedicaţi, la Academia de creativitate şi mi-a propus să susţin un atelier, în cadrul săptămânii „Joc şi imaginaţie”.
Şi astfel, deşi nu mai organizasem niciodată un atelier cu pici, m-am pus pe treabă: citit, studiat, adaptat, planificat. De mare ajutor mi-a fost şi o carte pe care mi-a recomandat-o o colegă psiholog, Reţete de jocuri, care, în pofida titlului, nu oferă nicio reţetă clară, dar aminteşte adulţilor cum este să te joci şi cum te poţi juca în mod creativ şi constructiv cu copilul tău. Şi-am sfârşit prin a strânge la un loc un grup de copii, împreună cu părinţii lor, pentru a sta de vorbă împreună, prin intermediul jocului, evident. Am devenit, cu toţii, copii, pentru puţin timp, şi am lăsat spiritul ludic să ne ghideze în aventura intercunoaşterii şi a intercomunicării, am învăţat jocuri noi şi modalităţi diferite de a ne raporta unii la ceilalţi, şi am aflat lucruri inedite şi interesante unii despre alţii. Şi mi-a amintit, de asemenea, că, atunci când lucrezi cu copiii, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi că trebuie să ai suficient curaj pentru a te lăsa ghidat de ei şi să vă aventuraţi împreună în minunata lume a copilăriei, acesta fiind, de fapt, lucrul pe care l-am făcut cu toţii în acea zi, când Academia de creativitate pentru copii a devenit Ţara de nicăieri, unde totul era posibil.
Iar în urma acestei experienţe, am decorat şi bradul de Crăciun, am stat şi în bucătărie cu mama ca s-o ajut să finalizeze bucătăreala pentru Crăciun – pe care l-am petrecut în familie, la căldură şi cu căldură –, am făcut şi am primit daruri, m-am bucurat şi m-am jucat, în continuare, alături de cei mari şi de cei mici, am ascultat colinde şi am făcut urări tuturor celor din jur şi am redescoperit, aproape fără să vreau, ce înseamnă Crăciunul şi ce vrea el, de fapt, de la noi… şi ce ştiam încă de când eram copil, dar cam uitasem.
P.S. Dacă vreţi să vedeţi mai multe imagini cu felul în care ne-am distrat şi-am învăţat în cadrul atelierului, accesaţi acest link: "Părinţi, copii şi o întorsătură de situaţii"
P.P.S. Alina Tudor, mulţumesc că m-ai reconectat cu minunata lume a copilăriei!
