Aşa după cum sunt
sigur ca deja aţi ghicit, este vorba despre EL şi despre EA, evoluând într-o
relaţie de cuplu din momentul în care se întâlnesc şi se curtează până la
momentul în care ajung să contempleze ceea ce au realizat împreună într-o viaţă
de om. Redau mai jos o descriere succintă a etapelor prin care trec cei doi,
etape care nu sunt numai ale relaţiei de cuplu, ci etape ale vieţii, ale
creşterii şi devenirii fiecăruia dintre noi, şi prin care trecem fiecare în cel
mai bun mod posibil.
1. Magia iubirii
Curiozitate,
seducţie, simbioză, luna de miere
Este perioada
fluturilor în stomac şi a capului în nori. Atunci când te îndrăgosteşti
fulgerător. Seducţie. Nebunie şi pasiunea la cote maxime. Emoţii la fiecare
întâlnire şi comunicare din priviri, fără cuvinte. Nu există deosebiri, iar
asemănările sunt exagerate. Preţuirea fiecărui amănunt, oricât de puţin
semnificativ.Totul este perfect. Celălalt este centrul propriei existenţe. Îşi
doresc să fie împreună tot timpul, iar cînd nu sunt împreună au discuţii
interminabile la telefon. Şi când nu vorbesc la telefon se gândesc unul la
altul tot timpul. Este, probabil, cea mai frumoasă perioadă din relaţia de
cuplu şi durează de la 2 luni la 2 ani. După alţii, durează trei ani.
Posibile
probleme. Negarea diferenţelor şi a nevoilor
individuale. Să oferi totul de la început şi să nu mai păstrezi nici o doză de
mister şi de surpriză pentru viitor. Crearea unor relaţii de dependenţă.
2. Dagoste
imperfectă
Diferenţiere, luptă
pentru putere, ataşament şi obişnuinţă
Cei doi încep să se
trezească la realitate şi să vadă obiectiv. Apar diferenţe, defecte, nevoi,
aşteptări, pretenţii. Personalitatea fiecăruia încetează să mai fie o proiecţie
şi începe să devină clară şi pentru celălalt. Pasiunea se diminuează, lăsând
locul unei fericiri mai calme. Cei doi se obişnuiesc unul cu altul. Se definesc
rolurile în cuplu şi se manifestă lupta pentru putere. Cuplul începe să se
deschidă şi spre exterior, devenind mai interesaţi de întâlnirea cu vechiul
cerc de prieteni, unde până acum relaţia fusese un cerc închis. Dacă se trece peste
dificultăţile acestei perioade, creşte ataşamentul pe măsură ce cuplul învaţă
cum să facă faţă problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă
Posibile
probleme. Viteza de diferenţiere diferită a
partenerilor. Ambiţii profesionale şi sociale incompatibile. Aşteptări diferite
de la relaţia de cuplu, care pot provoca ruperea legăturii.
3. Probleme în
paradis
Autonomie,
împărţirea puterii, reevaluarea relaţiei, viaţa de familie
Partenerii sunt
acum deja autonomi, fiecare fiind centrat pe propriile interese, şi îşi împart
puterea. Apar conflicte şi dificultăţi, fireşti pentru existenţa în doi şi
viaţa de familie, fiind o etapă a provocărilor. Pentru ca relaţia să
continue, e necesar ca cei doi fie să fi învăţat deja moduri de rezolvare a problemelor,
fie să descopere acum modalităţile lor de soluţionare, împreună, profitând de
diferenţele dintre ei. Acum este reevaluată relaţia şi poate apare rutina, dar
şi, poate tocmai de aceea, tentaţia infidelităţii. Este etapa în care se vede
cât de puternică este relaţia, în funcţie de măsura în care cei doi fac faţă
provocărilor care-i bombarează de peste tot.
Posibile
probleme. Exagerarea stimei de sine a unuia
dintre parteneri. Competiţia exagerată. Îndepărtarea celor doi ca urmare a
lipsei comunicării. Rutina şi tentaţia infidelităţii.
4. Acum ce mai urmează ?
Reapropiere,
angajament, armonie, transformare
Este etapa cuibului
gol, când copiii au crescut, au devenit adulţi şi au început să-şi construiască
şi ei o relaţie, o familie. După toate provocările din etapele anterioare,
partenerii au devenit mai înţelepţi, se cunosc mai bine şi mai autentic, iar
acum se acceptă obiectiv, cu resursele şi slăbiciunile fiecăruia. Cei doi rămân
din nou singuri şi se redescoperă, reconstruind tandreţea şi intimitatea.
Ataşamenul devine mai puternic.
Posibile probleme. Resentimentele din etapele anterioare. Centrarea prea mare
pe copii în etapa anterioară: posibilitatea ca cei doi să fi stat împreună doar
„de dragul copiilor” sau să nu mai găsească niciun sens deoarece au trăit
exclusiv pentru şi prin copiii lor. Dificultate de readaptare la noua stare de
fapt. Lipsa unor noi provocări.
5. Am reuşit !
Interdependenţă
mutuală, deschidere către celălalt, acceptarea relaţiei pe termen lung
Cele mai multe
cupluri se opresc la unele dintre etapele anterioare. Cercetătorii spun că doar
5-15% dintre cupluri ajung până aici. Dar dacă au reuşit, înseamnă că sunt un
cuplu care s-a bucurat din plin de toate bucuriile şi a făcut faţă tuturor
greutăţilor. Acum au ajuns la un echilibru superior şi se înţeleg, se susţin,
se respectă şi se iubesc, privind cu mândrie în urmă, la o viaţă împlinită.
Posibile probleme. Singurătatea. Dar, dacă au fost un cuplu iubitor, cuibul gol
se va umple din nou cu zgomotul şi bucuria copiilor şi a nepoţilor care revin
mereu cu drag acasă.
P.S.
A se remarca utilizarea repetată a descrierii de la punctul
5, pentru fiecare „personaj”. Poate că sună ca un şablon siropos, dar este o
imagine care mie mi se pare că descrie cel mai frumos împlinirea alături de un
partener după ce au trecut împreună prin viaţă…